Sunt voluntar si vorbesc uneori despre asta!

Sunt voluntar pentru că pot să fiu.

Sunt voluntar pentru că știu cum se simte foamea, frigul, și singurătatea.

Sunt voluntar pentru că simt.

Sunt voluntar pentru că nu îmi pasă de greșelile pe care le fac oamenii.

Fac voluntariat pentru că iubesc.

Voluntariatul începe când te sună un prieten la 2 noaptea pentru că îl doare măseaua, iar tu te ridici din pat să îi duci algocalmin. Voluntar ești când ai strâns două luni bani pentru cei mai mișto pantofi din lume, dar ochii unui cățel te roagă să-l ajuți iar tratamentul te costă…fix cât cei mai mișto pantofi din lume. Ești voluntar când spui Da, te așezi la masă și mănânci conservă într-o casă îmbâcsită în care șiroiesc gândacii, pentru că asta îl face să se simtă acceptat pe vecinul de la etajul 2, moșul uitat de Dumnezeu pe lume. Și nu, nu vorbești despre astea cu nimeni, pentru că așa ți-a venit, să le traiesti.

Cred că onestitatea și curajul sunt premergatoarele impulsului de a fi voluntar. Când ai curaj să privești în tine insuți cu onestitate, observi că nimic din ce vezi la oamenii care au nevoie de ajutor nu îți este străin. Frică, nevoie, jenă, rușine, foame, dorință, ipocrizie. Tu nu te preface că nu le știi, pentru că le știi, iar eu n-o să mă prefac ca voluntariatul este plin doar de lumină, îmbrățișări și împlinire. Cum ne purtăm și cum respectăm ceea ce primim de la Dumnezeu, prin oameni, face diferența între noi.

A fi voluntar este o alegere care presupune curaj, toleranță, onestitate, putere, umilință și, mai presus de toate, CREDINȚĂ.