FF

Undeva, într-un colt de oraș rotund, femeile se intalnesc zi de zi ca să vorbească despre barbati. Nu se lipsește niciodată, e ca și când s-ar fi făcut o vrajă asupra lor, iar ele se intalnesc ca să o dea mai departe. Să o intretină, să o multiplice, să o trimită în lume către alte și alte femei care să vină și să vorbească despre barbați.

In altă parte, intr-un loc unde un drum face o buclă in sus, barbatii unui oras patrat, vorbesc despre femei, cu patos vorbesc, sarindu-le salivă printre buzele subțiri, vorbesc agitați despre Orașul Rotund și despre locuitoarele lui, rotunde și ele.

—Rotunde ca niște bomboane, spuse Petrov, si daca vreunul dintre bărbați ar fi avut atenția necesară observațiilor fine, ar fi putut să vadă cum obrajii lui Petrov s-au miscat usor dupa ce a vorbit, când și-a inghitit surplusul de salivă, da, s-ar fi putut ca vreunul dintre ei să vadă și să înțeleagă mai multe dar ei radeau in hohote cu piepturile iesite-n afară.

—Bomboane, Petrove? Bomboane ai tu în cap, fir-ai al dracu’ de prost!

Și râde și Petrov, ca prostu, râde si scoate pieptul în față. Pentru ei intalnirile in care se vorbea despre Orasul Rotund erau momentele lor de fericire, așa credeau, pentru că doar atunci râdeau pe săturate, râdeau cu piepturile umflate, râdeau ca proștii, râdeau până se îmbătau ș-apoi mai râdeau puțin până ce adormeau râzând și visau că râd.

Dacă o iei în sus, pe singura pantă din Orasul Patrat, poți să mergi pret de cateva ceasuri la pas si să ajungi in cele din urmă în Orasul Rotund. Zic in cele din urmă pentru că până să ajungi, pe măsură ce lași în urmă Orasul Patrat, drumul nu ți-e usor, deși nici greu nu s-ar cuveni să spun că este. Trebuie de fapt să ai rabdare, întâlnești pe acolo serpentine ce ocolesc livezi de copaci îngrijiți, pășești prin câmpuri cu flori și ierburi diverse, treci prin două păduri atât de dese încât poa’ să ți se pară că nicicând lumina soarelui nu a intrat-de te și sperie gandul ăsta acolo, apoi iar livezi și fructe de tot felul. Ca să fim corecți trebuie să admitem ca e frumos drumul ăsta, amestecat așa cum e el. Taman când te obișnuiesti, iar pasul și gândul îți devin totuna, observi că începi să intri in Orașul Rotund.

Să spun că te bucuri c-ai ajuns ar fi puțin cam neexact, dar destul de aproape de realitatea simțirii pe care o ai in prezența a tot ceea ce înseamnă Orașul Rotund. Contează mult cine esti si ce vrei. Dacă te mistuie pe dinauntru foamea de carne si nu știi a te hrăni în sensul asta, ai putea să dai greș venind în oraș mânat doar de impuls. Dar acu, că veni vorba și, iată, am stat să ma gândesc exact, vizitatorii sunt mereu bine primiți aici de fapt, fie ei și mânați de instincte de tot felul. De-ți va fi sete după drum, ți se va da apă, se vor întinde spre tine ulcioare și pahare de tot felul, pline cu apă rece de izvor, de fântână, de ploaie, de rouă de dimineață cețoasă, și fel de fel de ape de’ nici nu știai că există, toate-ți vor fi întinse de maini primitoare, mâini cu palme care stiu să rotunjască orice nu e deja rotund. Ai să te simți pe de-a-ntregul bizar, dar bine, abia când vei incepe a observa că-n Orasul Rotund arareori se găsește vreun bărbat, fie el tânar sau bătrân. Se spune că există pe ici pe colo, în casa aia sau în ailaltă, ba moșu’ cuiva, ba pruncul altcuiva, de parte bărbătească, numa că rar se arată pe străzi, prin magazine sau pe undeva. In Orasul Rotund trăiesc majoritar, e clar, femei. Traiesc, sapă, vând, macină, dorm, seamănă, sparg lemne, beau ceai, barfesc, construiesc, si Dumnezeu stie ce or mai face, aproape numai și numai femei.

Tot așa cum ai ajunge și tu mergând în sus pe singura pantă din Orașul Pătrat, ocolind pe serpentine largi livezile, și trecând cam speriat prin pădurile cele întunecoase, cu pasul si gandul totuna, insetat și bucurat că ai ajuns, deși e cam neexact să spui că te bucuri, tot așa ajunge și Petrov de doua ori la fiecare șapte zile. Se duce și se întoarce, si asta-i doar o data dar el spune că merge de două ori. Apoi așteaptă Petrov, în orașul lui, în casa lui, asteapta să numere pâna la șase lumini de zi și știe că în a șaptea, cum ar fi mâine, o să meargă iar în Orașul rotund, pentru că Petrov știe să numere, imbecil cum este el, și cum îl cred ceilalți, totuși a învățat să numere. A numărat bomboane la început, bomboane învelite în ceva alb, o bomboană, două bomboane, trei bomboane, și râdea tare cu gura deschisă când ajungea la trei, apoi le mânca. Bomboanele. Pe toate trei. Și femeile îi mai dădeau trei, ca să aibă la el pe drumu de ‘ntors. Când se făcea a saptea oară lumină, Petrov scotea ligheanele mari în spatele casei, turna în ele apa stransă în butoaie in cele șase zile, scotea de sub pat pachetul mare cu leșie parfumată și începea să-și frece corpul. Știa cum să o facă, dadea cu apă pe el ș-apoi lua leșie în palmă și freca bine, știa pe unde să frece, pe la subtiori, pe gât, pe cap, la fund, la coaie, freca bine degetele de la picioare, și când vedea că corpu-i gri tot și plin de pastă, turna apa din lighean pe el, direct pe cap și-o turna, cu ochii închiși și buzele strânse că poți să mori dacă inghiți leșie. Îi plăcea lui Petrov să se spele și habar nu avea dacă e frig sau cald afară, dacă era a șaptea dimineață, el se spăla și pleca pe drumul ce ducea în Orașul Rotund.

2

Nu se știe de ce în Orașul Pătrat există panta ceea care dă către ieșire, nu se știe, pe oricine ai întreba. Adică, de ce într-un oraș construit doar din linii drepte careva s-a gândit să facă un drum în pantă și ăla să ducă fix spre Orașul Rotund, nu se știe. Dacă mă înțelegeți ce vreau să zic, nu-i tocmai o mirare nefondată pentru că, trebuie spus, acești locuitori ai Orasului Pătrat sunt niște oameni cu viziuni simple și rigide or’, se știe asta, geometria curbelor necesită un pic de relaxare, un pic de unduire a privirii atunci când te apuci să construiești. Lăsând mirările deoparte, în orașul Pătrat te poți simții totuși destul de bine, când ajungi aici nu te lăfăi în confort și nimeni nu-ți oferă apă de izvor, apă de flori, sau măcar vreun pahar cu apă simplă, dar poți să simți imediat siguranța drumurilor drepte, și simplitatea traiului, drept și el până la urmă. Te-ar putea mira, asta desigur dacă nu ai știi deja cum se trăiește prin părțile astea de lume, deci te-ar putea mira că în acest oraș trăiesc preponderent, bărbați. Există câte o babă pe ici-pe colo, câte o moașă decrepită, numa că n-o să le vezi nicicând pe străzi, treaba lor e alta și nu să iasă-n drumurile oamenilor ziua-n amiaza mare, dar despre asta nu se prea vorbește. De fapt, bărbații pe aici vorbesc puțin și fac ce trebuie făcut, așa le place să zică. Muncesc, mănâncă, și în unele seri râd, râd pe săturate, râd ca proștii, râd până se îmbată ș-apoi adorm râzând și visează că râd. În unele seri.

—Ce-i ‘cela un trai cu femeie, fraților, cum or pute’ unii, prin alte părți de lume, sa se culce in pat cu muierea, noapte dupa noapte, s-o vază mereu când se face lumină, s-o audă zicând d-ale ei, zău că asta nu-i viață demnă.

—Spui tu așa, Omram, dar iată aveți drumul în pantă ce duce spre ele, aveți legatura directă cu singurul oras, din cele pe care le cunosc eu, locuit doar de femei. Aveți serile astea, când vorbiți doar despre ele și orașul lor rotund, și trebuie Omram, trebuie să recunoști, să recunoastem, că de utile, ne-ar fi utile.

—Doctore, mata’ ești nou p-aci, numa d-un an, și lipsa de muiere te-mpinge la gândit pre mult cu părțile de jos, spuse Omram brutarul și tot locul începuse a hohoti de râsete.

Domnul doctor Ibrahim, deloc înalt, și plin asemenea, s-a cazat in Orașul Pătrat după ce a vizitat toate locurile dimprejur cu intenția de a–și găsi un spațiu decent în care să locuiască și să-și presteze meseria. Venea de departe, trimis de guvernul ce se voia responsabil față de cetățenii lui, oferindu-le un medic cu studii, dar care habar nu avea, sau nu-i păsa, că în această parte de țară se trăiește separat. După ce văzuse cum stau lucrurile, domnul doctor Ibrahim scrisese către directia de sănătate mai multe înștiințări, trimisese telegrame directe guvernului în care scria despre agregarea ciudată întâlnită aici, și că asta nu se întâmplă de ieri de azi. La schimb nu primise nimic in afară de două note scurte în care i se transmiteau mulțumiri și respect pentru că își oferă serviciile în beneficiul statului, și că, scria jos, curând va primi informații despre cum anume trebuie procedat astfel incât agregarea să fie anulată. Dar nu a mai primit nimic, niciodată.

Domnul doctor Ibrahim era bine văzut în Orașul Pătrat, pe de o parte pentru că impunea respect deorece venea de unde venea și știa ce știa, pe de altă parte pentru că locuitorii aveau nevoie de el. În fiecare dimineață cobora în cabinetul lui și toată ziua îndrepta oase rupte în accidente de muncă, bandaja răni, trata dureri de stomac sau, mai rar, scotea dinți prea stricați. Era plătit de stat și, slavă cerului, banii veneau destul de regulat. Cheltuieli prea mari nu avea domnul doctor Ibrahim, trăia decent în casa inchiriată de la Șnur constructorul, îl avea angajat o dată pe saptamana pe Petrov ca să-i sparga lemne, să aduca apa, și alte munci pentru care mainile de doctor nu se potrivesc.